Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara avertizează: „Se va mai vorbi încă 10-12 ani de SARS-COV-2”

Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara avertizează: „Se va mai vorbi încă 10-12 ani de SARS-COV-2”
Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara. Sursă foto: MEDIAFAX/FOTO
Publicat: 02/06/2021, 11:48

Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, spune că pandemia de coronavirus a trecut, însă de virusul SARS-COV-2 se va vorbi încă 10-12 ani de acum încolo.

Medicul pneumolog Cristian Oancea a precizat că vor mai urma și alte replici ale virusului, însă nu atât de puternice ca cele de până acum, datorită vaccinării.

„Pandemia a trecut. Vor mai urma şi alte replici, dar nu o să fie la fel de puternice ca cele de până acuma. Dar pentru a evita această loterie a virusului mai bine să fiţi vaccinaţi. Mai bine previi, decât să ajungi la spital. Avem un vaccin eficient care ajută să nu se facă boala. Ce a fost greu s-a încheiat. Valul doi a fost foarte greu, valul trei a venit rapid şi ne-a întins corzile la maxim. Vor mai urma replici şi alte valuri. Gripa AH1N1, care a apărut în 2010, încă era aici până recent”, spune medicul Cristian Oancea potrivit Adevărul.ro.

Totodată, medicul Oancea spune că foarte mulți oameni se întreabă de ce nu mai avem printre noi virusul gripal, subliniind că inclusiv purtatul măștii de protecție a dus la scăderea numărului de alergii: „Trebuie să ne dezinfectăm mâinile, să ne spălăm pe mâini, să avem o igienă corporală adecvată. Trebuie să rămânem cu aceste lucruri pozitive. Până la urmă e vorba de civilizaţie”, a mai declarat Cristian Oancea.

„Vor apărea și terapii curative pentru SARS-COV-2”

În continuare, medicul spune că se va mai vorbi de SARS COV-2 încă 10-12 ani de acum încolo și că vor apărea și terapii curative pentru virisul Covid-19.

„Pentru că tulpina dominantă a fost SARS Cov2 şi a luat locul tulpinii mai slabe. Se va mai vorbi de SARS Cov2 încă 10-12 ani. Replicile nu vor mai fi puternice, pentru că avem şi vaccinarea, o să apară şi aceste terapii curative pentru SARS Cov2”, a mai spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara şi prorectorul Universităţii de Medicină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Pizza cu blat din felii de pâine. Rezultatul va fi unul spectaculos
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este principala cauză de deces în România?
×